O plimbare prin Brașov

În Brașov există falii temporale. Pe cuvânt. Nu cred că mi s-a mai întâmplat vreodată într-o călătorie atât de des (aproape de fiecare dată) să mă uit la ceas și să mă îngrozesc. În Brașov timpul trece aiurea, ba neștiut de repede, ba ireal de încet.

Cum m-am îndrăgostit de Brașov la a treia vedere

Ani de zile Brașovul nu a fost altceva pentru mine decât un simplu punct de tranziție. O gară în care trenul zăbovea mai mult în drumul Câmpia Turzii - București. Nu l-am luat niciodată în serios. Aveam o voce ascunsă în minte care îmi spunea că nu poți lua prea în serios un oraș pe care îl invadează bucureștenii după plac, în fiecare weekend, în doi timpi și trei mișcări.

Orașele invizibile

Primăvara asta am să fac un nou experiment literar: încerc să dezvolt o poveste pe baza unui personaj. Treaba asta e o premieră pentru mine pentru că, deși personajele sunt esențiale în ceea ce scriu eu, până să ajung la ele trebuie să am întâi un spațiu în care acestea să se desfășoare.