Despre atelierele de scriere creativă

SF&F

Într-un fel de completare la ce vă povesteam zilele trecute despre atelierul Crux, m-am gândit că ar avea sens să clarific niște lucruri din experiența mea cu atelierele astea, mai ales că am auzit, cel puțin în ultimul an, diverse idei și închipuiri pe acest subiect.

În primul rând v-aș spune că trebuie făcută diferența între două tipuri de ateliere: cele pentru oameni care chiar vor să devină profesioniști și cele pentru oameni care vor doar o experiență interesantă, să vadă cum e, să-și încerce talentul și să vadă dac-o fi de ei scrisul sau nu. Eu cred că în funcție de pregătirea lectorului si de motivația participanților, un atelier are șanse să alunece fie spre serios, fie spre “ne petrecem și noi timpul într-un mod inedit în seara asta”. Mai cred că poți să te prinzi în mare măsură cam pe unde se situează un atelier din spectrul ăsta deja din prezentare. Oricum, ție ca potențial participant trebuie să-ți fie clar ce vrei și ce cauți acolo.

Eu am trecut până acum prin trei experiențe din astea: una la Fundația Calea Victoriei, cu Mario Barangea, prin 2011 cred (atelierele lui de scriere creativă sunt o prezență constantă în programul Fundației și sunt genul de activitate recreativă fără pretenții, just for fun), prima ediție (2014) a atelierului de SFF marca Rev de Pov/Bookblog cu Michael Haulică, Oliviu Crâznic, Florin Pîtea și guest star Marian Coman, și două ateliere cu Dan Rădoiu.

Ce ar trebui să aibă în vedere cineva care vrea să ajungă scriitor publicat? În primul rând, nu există atelier sau școală pe lumea asta care să te scoată scriitor. O să spun o platitudine, dar e unul din lucrurile alea pe care le știm toți așa bine încât trebuie să ni le repetăm cu voce tare periodic ca să nu le pierdem din vedere. Școala nu te scoate nimic, tot ce face e să îți dea informații. În prezentarea atelierului SFF scrie pe undeva că e singurul din care ieși autor publicat. Nu minte, pentru că posibilitatea asta se oferă cu adevărat. Secția 14 e dovada vie. Dar dincolo de proza aia lucrată în atelier, trecută prin feedback profesionist, bibilită și publicată cu prima ocazie, scriitor e ăla care se ține de treabă. Școala și învățătura în domeniul ăsta îți pot da mari ajutoare. Îți pot da feedbackul profesionist – iar ăsta e CHEIA și probabil o să mai insist pe ideea asta. Ti-ar putea da părerea unor scriitori sau, în cazul ideal, a unor editori despre niște texte. Niște idei legate de procesul de lucru care să te ajute. Ceva noțiuni de compoziție literară. Diverse mărunțisuri care să adauge la un ansamblu și să contribuie la rafinarea scriiturii. Împărtășirea unor experiențe. Niște repere. Niște bibliografie utilă. Dar în cea mai mare parte, orice ai învăța teoretic, cea mai mare muncă e a ta singur.

Nici un atelier de scriere creativă nu îți dă o specializare reală în asta. Noi românii suntem încă departe de a avea așa ceva, iar un curs de 10, 12, 20 de ședințe nu e o facultate de literatură, ci doar un punct de pornire. După asta o să te trezești, foarte probabil, aproape scufundat în marea de noutăți și de informații care simți că îți lipsesc și năucit de multe descoperiri noi. Poti afla că multe lucruri nu sunt ceea ce credeai că sunt sau poți descoperi că scrii într-un gen de SF care nici măcar nu știai că există și că se cheamă-ntr-un fel. (True story.) Poate ca sună putin șocant pentru unii, dar să nu uităm că școala esuează de mult timp în așa hal în fixarea reperelor literare de care chiar avem nevoie (cel puțin la profilele mate-info), încât există o mulțime de lucruri despre care nu avem deloc idee și o altă mulțime despre care ne creem convingeri false, cum ar fi concepția extrem de comună că povestea romantică = poveste de dragoste, ceea ce e complet greșit. Un atelier de scriere creativă îți poate deschide ochii în sensul ăsta și îți poate oferi niște repere reale ca să știi de ce, unde și cum te situezi. Dar asta, desigur, dacă lectorul dă atenție la aceste aspecte.

Și aici ajungem la lector. Pe la ateliere o să vă întâlniți în cazul ideal cu scriitori, redactori, editori. Nu luați ca literă de lege ce spun ei acolo. Serios vorbesc. Nu luați totul de bun. Gândiți-vă că toți oamenii ăștia lucrează într-o industrie creativă și drept urmare, fiecare vede lucrurile într-un fel și poate emite cerințe diferite ca redactor/editor. Unii nu acceptă propozițiile sau frazele peste o anumită dimensiune. Unii nu acceptă figurile de stil de nici un fel, alții le încurajează. Unii nu acceptă nici un fel de formatare a textului, alții acceptă ceva minimal. Am aflat, de exemplu, de un editor care nu acceptă punctele de suspensie într-un text și cere înlocuirea lor cu o cratimă. Da, stiu, cine s-ar fi gandit la asa ceva? Luați totul cu discernământ și nu vă schingiuiți stilul personal c-a zis X că trebuie altfel. Asta nu înseamnă neapărat că trebuie cu adevărat altfel, ci că lui X îi place altfel.

Cum știi ce trebuie cu adevărat? Păi verifici cu gramatica română. Întrebi și în alte părți. Mai cauti bibliografie. Dar neapărat verifici tot ce se poate cu gramatica, doomul si dexul. Alea editate de Academie. Bine, mai este eterna discuție cu î și â, pentru că încă există editori care continuă să aplice norma veche în acest sens, dar aici nu e nevoie să vă faceți probleme. Un editor deștept n-o să-ți refuze un text bun pentru că ai scris cu â și el vrea î, că dă un replace all și a rezolvat. Dar – atenție! – o să ți-l refuze (a se înțelege n-o să citească deloc) dacă n-are diacritice. Și aici chiar nu cred că există excepții.

Ceea ce ne duce la următorul punct: faptul că pentru a te orienta bine pe piață, odată ce știi clar că (vrei să) scrii serios, trebuie să iei contact cu mai multe viziuni, să știi ce și cum publică fiecare, ce pretenții are și unde te potrivești tu mai bine. Participarea la cursuri e unul din modurile de a cunoaște lume și de a te familiariza cu condițiile mediului în care vrei să intri. Eu una nu aș recomanda numănui lansarea în proiecte literare de anvergură fără o introducere în mediul literar. Nu de alta, dar altfel nu știi cu ce te confrunți și riști să te trezești apoi cu ditamai romanul pe care nu ți-l publică nimeni și nu știi de ce.

Ca să închei într-un mod cât mai util, vreau să vă atrag și eu atenția că până în 15 februarie vă puteți înscrie la o nouă ediție a atelierului SFF, de data asta cu Michael Haulică și Dănuț Ungureanu. Mai multe detalii aici:

Pagina Atelier Club REVDEPOV

Pagina Inscrieri Facebook