Relicve din alte vremuri – Conan Barbarul

Am avut de curând una din cele mai ciudate experiențe literare din ultimii ani. Am citit nuvela O vrăjitoare se va naște, poveste cu care Crux Publishing deschide integrala Conan Barbarul. Am citit postfața cu interes, am ascultat și prezentarea cărții la evenimentul Crux de la Final Frontier și tot am avut parte de un fel de șoc când am citit-o.

Conan Barbarul e un personaj venit din alte timpuri, și când spun asta, spun că, pe vremea lui, literatura nu era cum o știm azi și că asta se simte în fiecare capitol, în fiecare paragraf. Robert E. Howard a fost un pionier, el a fost practic cel care a creat genul sword and sorcery, cam toți marii autori fantasy au trecut, din câte înțeleg, prin brazdele săpate de el, iar eu am aflat acest lucru abia acum. De fapt, acum câteva luni, când am citit Metamorfoze, antologia de povești cu vârcolaci de la Crux. Adevărul e că numele Robert E. Howard îmi suna cunoscut, doar că habar nu aveam de unde să îl iau. Nici pe Conan nu știam de fapt de unde să îl iau. Auzisem de el vag și îmi imaginam că trebuie să fi fost un mare războinic, posibil sălbatic/primitiv. Știam și că s-au făcut mai multe filme cu el, dar nu văzusem nici unul.

Conan cel pe care l-am descoperit acum pare să fie eroul suprem. Conan e războinicul care l-ar putea mânca pe Chuck Norris la gustarea de la ora 5, cu o ceașcă de Earl Grey. Fierbinte. E cheia universală care rezolvă toate problemele. E țara aia comunistă ideală, care excelează la orice și la absolut TOT ce îi trece prin cap să facă. Chiar dacă ce și-a pus în gând nu este fizic posibil, situația se drege din condei fără vreo remușcare. Hârtia suportă. Conan e un personaj absurd până la ultima celulă. Când mă gândesc la ce am aflat despre el, aproape că îmi vine să spun că de fapt nici nu pare a fi un personaj, ci un program în continuă adaptare, proiectat să ofere orice reclamă necesitățile momentului. E curva literară perfectă.

Conan s-ar putea să fie imposibil de înțeles azi în lipsa contextului în care a fost creat, și anume în perioada marelui crah financiar, fiind, de exemplu, cam de-o vârstă cu Superman. A apărut într-o serie lungă de 17 proze scurte și a avut un succes extraordinar, în timp ce astăzi puțină lume mai citește proză scurtă, iar tipul de publicație în care acestea apăreau (revistele pulp) nu mai există deloc. Personajul în schimb a supraviețuit în mod miraculos, iar influența lui încă se simte.

Acesta ar fi probabil paragraful în care ar trebui să vă povestesc ce grozav e Conan și ce minunată a fost cartea, dar nu mă simt în stare. E pur și simplu mult prea diferită de orice am mai citit ca să o pot plasa undeva pe o scală. Aș putea în schimb să vă spun cât de ciudată a fost lectura pentru mine, că am simțit că fac un fel de călătorie în timp, că nu m-am hotărât nici acum dacă pot accepta un asemenea personaj și genul acela de poveste, că de la un punct încolo (de la crucificare, mai exact) simțeam cum barbarul mă răpune chiar pe mine, neuron cu neuron. Dar pe lângă dificultatea mea de a... îl lua în serios, să zicem, mai trebuie să specific un lucru: din câte am înțeles până acum, la momentul respectiv, lumea avea nevoie de Conan.

Încep să îmi dau seama, puțin câte puțin, cât de mult contează pentru succesul unei povești calitatea ei de a aborda niște teme care plutesc undeva în inconștientul colectiv, care colcăie mai mult sau mai puțin ascuns prin mințile multor oameni, și de a da glas unor voci care să vorbească fix despre ele. Fiecare epocă rezonează cu un anumit tip de erou. Reformulând, cred că există niște tipologii standard care au prins și vor prinde la public cât e lumea, dar peste acel miez standard mai sunt multe straturi și variațiuni care se schimbă în timp. Nu e o întâmplare că Cimerianul a ajuns un fenomen în perioada respectivă, așa cum, de exemplu, nu cred că e o întâmplare nici faptul că astăzi, de exemplu, literatura pentru adolescenți a ajuns mainstream și, conform știrilor de pe facebook, are un succes enorm la adulți. Evoluția artei și evoluția societății în general sunt strâns legate, există în fiecare din ele ceva ce poate fi înțeles prin cealaltă, iar eu cred că tocmai am descoperit în Conan o astfel de fereastră, prin care pot observa ceva nou despre lumea noastră trecută.

Și uite cum am reușit să ajung până aici fără să scriu o vorbă despre acțiunea din carte. Realitatea e că nici nu simt nevoia să o mai fac, iar norocul a făcut să existe chiar pe siteul editurii o cronică în care se clarifică subiectul, și pe care v-o recomand, și anume asta : http://cruxed.ro/conan-barbarul-sau-intoarcerea-la-origini/ .

Ce mai merită să vă spun despre carte e că reprezintă o călătorie în timp (ca și Metamorfozele amintite mai sus, de altfel) și din punct de vedere al scriiturii, implicit al traducerii. Deea Sterea a reușit o traducere foarte atentă și îngrijită, stilul este foarte poetic, vocabularul bogat, și nu de puține ori mi s-a întâmplat să zâmbesc amuzată, dând peste câte un cuvânt arhaic despre care uitasem complet că există.

După lectură m-am ambiționat să văd și cel mai recent film cu Conan, cel din 2011. Era cel mai la îndemână cumva, pentru că am în general o disponibilitate redusă de a mă uita la filme vechi. Nu aș putea spune că m-a impresionat în vreun fel, de altfel nici nu am avut răbdare să îl văd complet. Am trișat iar cu fast forward de pe la jumătate încolo. Concluzia pe care am tras-o momentan: dacă vrei să ai o idee despre ce înseamnă de fapt Conan, trebuie neapărat să îl citești. Știu că e un risc destul de mare să mă pronunț despre poveștile cu Conan în general, pentru că nu am citit-o decât pe aceasta, dar sunt destul de convinsă că ce este relevant și interesant la ele nu este doar ce se întâmplă în ele, ci și cum sunt scrise. Literatura lui Howard respiră un anumit aer pe care un film nu cred că are cum să îl transmită. Așa cum nici filmele după romanele lui Jane Austen nu respiră exact același aer ca proza ei, oricât de corecte ar fi, din simplul motiv că filmul este un alt mediu, cu alte mijloace de exprimare care nu aveau corespondent în epoca în care a fost scrisă proza, care astfel nu poate fi tradusă integral. Da, știu, toate filmele sunt adaptări care nu vor reda niciodată 1:1 o carte, dar ce vreau să spun aici, cu alte cuvinte, este că o adaptare contemporană a unei cărți contemporane translatează pe ecran incomparabil mai mult din materialul original decât poate translata adaptarea unei cărți care a fost scrisă la mare distanță în timp. Arta este mereu expresia societății în care trăim acum, indiferent despre ce altă societate vorbește.

Concluzia finală: la un alt film cu Conan nu cred că m-aș mai uita, dar cărți cu el sigur voi mai citi. Mai ales că sunt și foarte ușor și rapid de citit. Volumul acesta l-am terminat într-o singură zi, citind aproape tot în timpul lungului drum spre ogorul pe care lucrez.

Pe final vă recomand această înregistrare de la Final Frontier, care începe cu o prezentare a volumului făcută de persoane cu adevărat documentate pe acest subiect, eu fiind acum doar în faza de descoperire a lui. De recomandat vă recomand de fapt s-o ascultați integral, menționez doar că ceea ce se leagă Conan se întâmplă în primele 15 minute, ca să nu dați fast forward în neștire dacă sunteți în grabă. Enjoy!