Ascensiunea stelară a SF-ului autohton

Am terminat de curând cea mai grozavă carte pe care am citit-o de la începutul anului încoace, și presimt că va fi foarte greu de depășit. De altfel, în ultimii ani s-a nimerit mereu ca la socoteala din final de an, „cartea anului” să fie una dintre cele citite în primele trei luni. Nu îmi pot imagina de ce are loc fenomenul ăsta, dar dacă îl luăm ca predictor e clar că șansele cresc și mai mult.

Ascensiunea stelară e al doilea volum al seriei Stelarium. Cu primul, Regatul sufletelor pierdute, am avut niște dificultăți, pentru că mi-a luat probabil vreo sută de pagini să simt că am intrat efectiv în poveste și că înțeleg cât de cât despre ce e vorba, ceea ce teoretic nu e deloc în regulă. Pe de altă parte, eram atunci într-o perioadă foarte dificilă, surmenată, cu creierul funcționând sub parametrii obișnuiți, și citeam cam două ore și jumătate pe zi, în metrou și-n tramvai. Pe parcurs, mi-a devenit însă clar că Ana Maria Negrilă nu scrie cărți de citit în tramvai, iar dacă ești nevoit de lipsa de timp să recurgi la astfel de soluții pentru lectură, trebuie să fii un cititor versat în ale SF-ului și cu mintea foarte trează ca să navighezi eficient prin multitudinea de personaje, de concepte și de planuri narative. Urmarea a fost că am terminat cartea cu convingerea că mi-au scăpat multe lucruri, posibil și unele care nu erau neapărat subtile, și că recitirea va fi o experiență semnificativ diferită de prima lectură și necesară ca să reînnod toate firele și să completez eventualele goluri sau scăpări de memorie.

Cu toate astea, luna asta, când am simțit că am destulă liniște ca să mă scufund într-o carte dificilă cu atenția necesară, nu am avut răbdarea să mai trec o dată prin Regat ca să mă pun la punct cu tot ce se poate, eram prea curioasă în privința continuării. Și nu a fost o decizie greșită. Ascensiunea stelară se poate citi fără probleme chiar dacă nu îți mai amintești toate detaliile din volumul anterior. Nu aș recomanda-o indepedent de el, dar o distanță de jumătate de an sau un an între lectura volumelor nu e o problemă.

Spre norocul meu, Ana Negrilă scrie fix genul de poveste care îmi place mie cel mai mult: perspectivă narativă multiplă, acțiune foarte întinsă și în timp și în spațiu, personaje interesante, evenimente cu ecouri peste veacuri, planete și civilizații, decoruri și idei inedite, explorarea unor teritorii noi și a unor teme ce țin de filozofie, spiritualitate, manipulare, transfer de conștiință.

Regatul a fost un adevărat recital de worldbuilding, iar Ascensiunea continuă în aceeași linie. Fiecare lume și chiar fiecare navă spațială are specificul ei, iar specificul acesta nu e ales de amorul artei, ca să ia ochii prin exotism sau efecte speciale, ci e construit având în spate o istorie și niște rațiuni și principii foarte clare. De altfel, una din cele mai mari provocări este să încerci să traduci vizual descrierile abstracte, conceptuale, ale multora din spațiile în care are loc acțiunea, mai ales atunci când ele depășesc cele trei dimensiuni în care trăim noi sau când evenimentele au loc în planuri mentale, uneori în paralel cu cel fizic. Un regizor care ar dori să adapteze seria asta ar trebui să fie ori excepțional, ori complet inconștient.

Panoplia de personaje atinge și ea noi culmi, iar autoarea își creează practic grade noi de libertate pentru explorarea relațiilor între personaje, folosindu-se de o diversitate de forme de existență și de stări de conștiință alterată. Atunci când aduci în același spațiu agenți anh cu capacitatea de a-și transfera conștiința dintr-un corp în altul sau de a infesta gândurile celor din jur, cópii ale unor persoane moarte cu secole în urmă cărora li se pot altera memoriile în diverse moduri, inteligențe artificiale cu diferite tipuri de corpuri și forme de manifestare, creiere vegetale și alte năzbâtii similare, e clar că la un moment dat vor țâșni focuri de artificii.

Firul epic, separat în multe planuri, urmărește călătoria unei nave spațiale (Ascensiunea) către colonia umană de pe Cardeea, cu care omenirea de pe Galene, planeta de plecare, pierduse contactul. În paralel, pe Cardeea se desfășoară diverse jocuri de putere care vor influența misiunea (sau mai bine zis misiunile) celor de pe navă odată ajunși la destinație.

Seria Stelarium e o pasăre foarte rară în peisajul SFF românesc, poate chiar unică. Se fac vreo trei – patru ani de când citesc SFF autohton și e evident că am încă goluri de umplut, însă cred că am citit și observat suficient ca să îmi dau seama că ficțiunea românească de gen e dominată copleșitor de proza scurtă, iar atunci când avem romane, ele sunt de dimensiuni mici și medii, cu fire narative puține și destul de simple. (A nu se înțelege că discut aici calitatea, nu cred că există vreo legătură între dimensiunea unui text și calitatea lui. Mă refer de fapt la anvergură și văd dimensiunea ca fiind unul din multele ei elemente.) În peisajul acesta, Ana Maria Negrilă apare ca una din vocile acelea rare care se pot desfășura pe cinci octave, spre deosebire de media de două, poate trei.

De ce am văzut asta doar la ea? Nu știu. Poate merită avut în vedere faptul că a avut un hiat de zece ani între Regat și ultima apariție editorială dinaintea lui. Poate a fost singura care a avut inspirația și îndrăzneala de a merge contra curentului, scriind epopei în care un volum bate spre 500 de pagini, și acelea foarte dense, plus norocul unui edituri cooperante și curajoase, în condițiile în care mediul SFF românesc e favorabil prozei scurte. Poate mai există opere similare de care nu am dat eu, poate cărți cu marketing sau distribuție insuficiente? Poate neșansă? Poate cărți vechi care nu s-au reeditat? Nu știu. Cert e că am o nouă serie favorită, din care abia aștept următorul volum.

În încheiere, întrebarea principală (și probabil amuzantă) cu care am rămas eu la terminarea cărții este cum faci un personaj să devină seducător? Nu de alta, dar eu mor după agenții anh, în special după Sten, și nu reușesc să-mi dau seama de ce. Voi medita asupra subiectului.

Dacă v-am făcut curioși, recomand o vizită în acest weekend la târgul de carte SFF Final Frontier, unde se anunță reduceri. http://finalfrontier.ro/
Ca principiu, dacă vă interesează cărți scrise de români, cel mai frumos și mai rentabil e să le luați de la târguri. Dacă nu reușiți să ajungeți, -> https://www.cruxed.ro/ . Enjoy!